Walking slow, through the "glow" on 5th Avenue...

New York? Sigur nu mi se pare? Sigur nu e vreun film la care ma uit? Nu, nu, e chiar el, orasul care nu doarme, in care timpul e masurat in numarul de strazi pe care le strabati, foamea in numarul de fast-food-uri pe care le intalnesti si setea in numarul de Cola pe care le bei.
Prima impresie nu a fost deloc buna. Cand am iesit din aeroport, m-a lovit frontal o innabuseala cumplita, in conditiile in care ploua de rupea. Cum pe fata noastra scria cu majuscule si rosu, bold „TURISTI”, fel de fel de oameni ne ofereau taxiuri si mai stiu eu ce. Am luat totusi un taxi,indrumate de un tip 2/2 care inspira incredere prin statura si insigna lui. Taximetristul s-a dovedit a fi un tip de treaba, care ne-a dus la destinatie fara probleme.
Cum mergeam noi asa pe autostrada foarte aglomerata, deodata se iveste in zare NEW YORK-ul. Puteam sa zic altceva decat WOAW ? Nu puteam,pentru ca asa este. New York-ul e woaw. Si, cum aveam sa descopar a doua zi, cladirile si luminile sunt doar 50 % din acest woaw.
Au urmat pe rand Manhattan, 7th Ave, 8th Ave, Empire State Building, The New Yorker. Imi veneau in minte toate filmele vazute care si-au desfasurat actiunea prin locurile acelea. Ce sa zic, am fost impresionata .

Cum organismul era inca nedumerit in ceea ce priveste somnul, a doua zi a fost treaz inca de la 6, ora locala. Astfel am avut foarte multe ore la dispozitie sa descoperim ce e mai important si mai interesant in acest oras. First objective? The Statue of Liberty, of course. Multe poze, zambete, vant, entuziasm si iar poze. Comentariu : la TV si in fotografii, arata mult mai inalta decat este . Next stop : Brooklyn . Brooklyn Bridge, Wall Street, Financial Museum, Trinity Church, American Stock, National Bank. After that : Times Square. Tehnologie, brand-urile si reclamele, oamenii si graba, aglomeratia si stresul – totusi merita, e super. Central Park – in sfarsit natura si oameni carora le pasa de sanatatea lor; copii care se joaca, parinti care se bucura de timpul liber alaturi de ei. Broadway, 5th Avenue, Empire State Building ( prea scumpa pentru portofelul de acum :P ), apus intre skyscrapers, un pic de racoare si seara. O zi memorabila 

E nebunie curata sa traiesti in orasul asta. Sunt mai multe lumi care coexista si se completeaza una pe cealalta, fara sa poata exista unan fara cealalta. Lumea de suprafata, mereu grabita, formata din oameni care-si incep ziua invadand cafenelele si restaurantele sau fast-food-urile, care isi traiesc viata intr-un ritm ametitor, din strazile pline cu masini, din eternele sirene ale pompierilor si ambulantei . Lumea subterana asezata pe mai multe nivele, prin care misuna neincetat metrouri si trenuri (si sobolani ;)) ), care este o modalitate de a economisi timp pentru lumea de suprafata. Si, in sfarsit, lumea skyscraper-elor, vesnice cladiri de birouri, in care oameni in costume isi petrec zilele incercand sa castige in lupta cu supravietuirea. E greu, e stresant, e obositor, dar e si adrenalina. Si, in final, cand privesti soarele apunand si stingand parca toata agitatia, iti dai seama cat e de frumos.
Stand aici in tren si scriindu-mi impresiile pe care mi le-am facut, ma simt bine. Abia astept sa vad ce imi aduce ziua de maine, cand scopul pentru care am venit in USA va incepe sa se implineasca putin cate putin. Urmeaza alt oras, alti oameni, alt mod de viata, alte peisaje. I can hardly wait 
[In God we trust]

New begining.

Timpul nu ajunge niciodata. Sau cel putin asa avem impresia. Totusi, oricat de organizat ai fi, cred ca inainte de o calatorie (in ziua precedenta mai exact), timpul pare sa se contracte. Fa aia, du-te acolo, verifica sa nu uiti ceva, mai petrece cateva minute cu cei dragi, mai verifica o odata, “oh, cum era sa uit tocmai asta?”. Milioanele de ganduri care iti trec prin minte si multitudinea de emotii pe care le simti iti consuma destula energie incat tot ce iti mai doresti este sa pleci odata.

 Mie imi plac despartirile, de orice fel, mi se par interesante. Sunt pline de sentimente care se combina intre ele intr-un fel aparte. Dar imi plac mai ales pentru ca mereu dupa ele incepe ceva nou. Despartirea e de obicei un sacrificiu pentru ceva mai bun. Si ce poate fi mai bun decat sa tragi linie si sa iti urmezi drumul spre visul tau? Sa lasi totul in urma, cu bune, cu rele, tristeti, suparari, iubire, zambete si lacrimi si sa mergi inainte doar cu invataturile si amintirile.

Bagajul e facut, dar tot mai gasesc ceva ce lipseste. Asa trece si timpul destinat somnului si reusesc sa pastrez numai vreo 2 ore, chiar daca stiu ca ma asteapta o calatorie de vreo 24 de ore cu totul.  Oricum nu mai conteaza nimic altceva decat faptul ca plec in sfarsit.  Sunt animata numai de gandul ca va fi o experienta unica pe care o s-o traiesc la maxim.  In momentul in care o sa pun piciorul pe pamant american, voi trage multe linii in viata mea si voi incepe la fel de multe de la zero.

Clipa despartirii presarata cu un sarut, zambete si cateva lacrimi mi-a dat energie si avant. Am noroc sa am langa mine 2 oameni care ma sustin mereu, m-au lasat sa imi intind larg aripile si sa zbor cat mai sus. Sa fac propriile mele greseli si sa nu le repet, sa am incredere in mine si sa merg tot inainte mereu. Lor le datorez totul. Multumesc lui Dumnezeu ca exista.

Asta e. Odata imbarcata in avion, there`s no turning back. Nu ca mi-ar fi trecut vreodata prin minte sa renunt, dar gandul m-a facut sa zambesc.  No regrets, no fears, no limits. Just the American experience.

In God we trust :)